Porumbeii si iubirea

Unu, doi, trei…harssss, porumbeii tocmai au zburat de pe geamul meu. Doar vroiam sa le dau de mancare. Probabil de frica au zburat la altcineva.
Urmaresc cu privirea o coloana de masini care anunta o nunta mare. Ce norocos e mirele! O nunta cu un alai de masini moderne si stralucitoare nu o sa vad curand, asta e clar. In primul rand pentru ca sunt sarac si in al doilea rand pentru ca…..
Eh, nu mai conteaza, trecutul e trecut si eu traiesc in prezent dar cu gandul la viitor. Inca imi mai amintesc de EA dar nu ma las influentat de parfumul acela patrunzator care ma facea sa imi pierd mintile. Si nici nu imi voi mai aminti de gustul acela dulce al iubirii care ne invaluia de fiecare data cand ne intalneam in clasa.
Acum e trist, e frig, e rece….si eu nu mai support monotonia care a pus stapanire pe mine. Ma scoate din minti cand cineva imi spune ce sa fac si cum. Fiecare are stilul lui characteristic si al meu sigur nu e milogirea in fata ei.
Ea….fata de care m-am indragostit. Fata peste care am dat in prima zi de scoala din acest liceu. Fata care m-a purtat pe aripi de vis cu nunate de soare stralucitor. Ea e totul!
Geamul la care stau nu mai spune nimic. In el nu mai privesc ca altadata oameni grabiti care alearga de pe o strada pe alta. Nu mai e nimeni pe drum, cum zice o melodie. Nu mai e nimeni in sufletul meu acum. Pe cine pacalesc oare?
– Laurentiu, hai sa mergem la o tigara.
Un coleg pe care nu dau doi bani si care ma enerveaza zilnic.
– Nu mai am chef nici macar de tigari.
– Ce ai? Adelina nu merita sa renunti la aceste frumoase si gustoase tigari.
– Corpul meu nu mai vrea asa ceva! Asta e! S-a saturat de atatea porcarii….nu crezi? De ce pronunti numele ei in fata mea? Ai uitat ca nu imi place?
– Scuze frate, stiu ca esti ranit. Dar e colega cu noi si….
– Putin imi pasa! Imi trag o punga peste fata si nu o mai vad sau ma leg la ochii si am scapat de o treaba!
Cred ca am exagerat cu treaba asta. Sincer, de cand nu mai am banii aia pe care ii aveam candva si care s-au dus din cauza prostiilor mele, parca m-am tampit. Adelina nu mai vrea sa stie de mine tocmai din acest motiv. Cand aveam bani si eram cu ea imi bateam joc de sufletul ei. Doamne, prost am mai fost!
O vad….e Adelina….e iubirea mea! Doamne….de ce ma pedepsesti?
– Laurentiu, desi am zis ca nu mai am vorbe cu tine, trebuie sa discutam despre proiectul piesei de teatru din care facem parte. E vorba de scoala aici….
– Sigur, sigur…
Nici nu mai stiu ce sa ii spun. Ma balbai ca un indragostit.
– Bine, te astept in clasa.
– Ok
Doamne e divina! Dar totusi dupa toate cate s-au intamplat intre noi, sansele sunt foarte foarte mici aproape zero ca sa mai fie ceva intre noi. Ea poate m-a si uitat….ce zic poate? Mai mult ca sigur! Eh asta e, omul cat traieste invata din greseli! Sper sa reusesc sa fac fata presiunii de a o avea in fata mea. Doamne ajuta-ma! Amin!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s