Prima mea carte e un volum de poezii si se numeste “Razboi cu sufletul”. Cartea are 93 de pagini si costa 15 lei. O puteti comanda pe internet, pe blogul meu sau pe adresa de email: scriitoarea_ioanadumitrachescu@yahoo.com
Coperta o puteti vedea aici.
PREFATA ALEXNDRINA CHELU
Am regăsit în tânăra şi prietena Ioana Dumitrăchescu, un suflet plin de iubire, speranţă, trăire; scrie exact ce gândeşte, în stil brut, fără să fie constrânsă de vreo formă fixă sau de ceea ce ar putea gândi alţii despre ea. Nu îi este teamă, este sinceră şi naturală în tot ceea ce exprimă, ea doreşte să apropie oamenii întru iubire: „Voi, oamenii, sunteţi muritori şi vă certaţi mereu,/
Nu vă amintiţi că v-a creat Dumnezeu”, sfătuindu-i şi îndemnându-i să îşi aducă aminte mereu de Dumnezeu, pe care Ioana nu îl uită nici măcar în cele mai grele clipe.
Ea se consideră o mică „fărâmă născută în inutilitate” pe acest pământ şi conştientizează acest lucru, la fel de mult cum conştientizează răutatea lumii din jur, agresivitatea societăţii de azi. Evocă neamul românesc, istoria poporului şi iubirea faţă de patria mamă, până atinge, cu un curaj interesant, prezentul nostru, în mod special evenimentele cotidiene, problemele societăţii, pe care nu le prea întâlnim în forme poetice, însă Ioana ştie să le aşeze într-o lumină aparte. În ciuda acestor aglomeraţii, ea ştie să rămână optimistă: „Tot ce contează e că suntem toţi împreună/
În această lume nebună, nebună, nebună…”.
Se simte atât de fericită că poate transmite un gând, orice lucru mărunt, parte a vieţii ei, poeziile ei sunt într-un continuu basm cu prinţi şi prinţese, în care îndrăgostiţii se întâlnesc şi rămân împreună până la adânci bătrâneţi. Vede viaţa dintr-un unghi luminos, în care ea va deveni cineva: „Semnez pe un fir de curcubeu,/ (…) Eu, poeta, scriitoarea”, vede fericirea ca pe un vis suprem, pe care nu reuşeşte să-l atingă, dar tinde spre el, în ciuda dezamăgirilor cauzate de „prinţul” ei, care dacă ar mai reveni, l-ar privi ca pe un străin.
În momentele de cumpănă, îi cere mereu iubitului să o ia de mână, simţind că aşa este mai protejată; se simte puternică să o ia de la început de fiecare dată şi se consideră fericită scriind:
„Dacă aş putea, aş scrie câte o carte în fiecare zi,/Şi nimeni şi nimic nu m-ar putea opri.”
În ultima perioadă, Ioana a fost lovită de o cruntă durere pricinuită de moartea tatălui ei drag şi a avut efectiv puterea să descrie momentele chinuitoare prin care a trecut: „Mă priveşti ultima oară, mă priveşti…/Ştiu ce vrei să îmi spui, mă iubeşti…/
Dar nu închide ochii, nu, nu îi închide…/Rămâi cu mine, o, tată, rămâi cu mine!”. Cruda şi nemiloasa moarte a celui mai drag om a făcut din Ioana o scriitoare, a transformat-o în ceva ce ea nu credea suficient de mult, i-a dat avânt ca să materializeze, într-un sfârşit, acest „Război cu sufletul”, în care ea şi-a aşezat aşteptările, gândurile şi sentimentele, când de dragoste, când de răfulare, când de apropiere, când de respingere.
Încrederea că e capabilă să scrie, să arate că poate, că are curaj, a făcut-o să devină dintr-o copilă visătoare, plină de speranţe, reuşite şi eşecuri, o femeie puternică şi iubitoare.
Alexandrina Chelu
Pingback: CrisTV – Informaţii, ştiri şi evenimente din Oradea şi Bihor. LIVE ! » Lansare carte de poezii “Război cu Sufletul”
Un război menit să ne bucure, căci este cu…sufletul
Experienţa noastră de viaţă ne învaţă că atunci când suntem în situaţia de a ne face o părere despre ceva cu care venim în contact, apreciem întotdeauna persoana ori fenomenul întâlnit după informaţiile pe care ni le furnizează. Se produce un proces care evoluează de la impresie la părere, iar când apar şi argumente, părerea devine opinie…
Şi pentru că sunt un om norocos, întâmplarea m-a favorizat din nou. De mult speram să pot vorbi – în cunoştinţă de cauză – la lansarea unei cărţi. Iată că de câteva zile am intrat în posesia volumului de poeme al Ioanei Dumutrăchescu.
De la început m-a frapat titlul, temerar(!) Război cu sufletul. Adică, cum să te războieşti cu sufletul ?! Despre care se ştie că este ceea ce dăinuieşte şi după moartea trupului.
A intra într-o asemenea dispută presupune existenţa a ceva care poate sau chiar trebuie adjudecat. În termeni juridici poeta cheamă sufletul (său!) în judecată. De ce? Poate că nu este satisfăcută de prestaţia lui?! Cititorii vor fi cei care vor da sentinţa!
Repet ce am spus şi am scris mereu: nu sunt şi nici nu pretind a fi critic literar. Dar un mare iubitor de poezie şi un cititor asiduu, recunosc că sunt. Ca atare am deschis cartea.
Însă nu am început lectura cu prefaţa (la care voi reveni…), pentru că nu acceptam să păşesc într-un templu nou pe covorul aşternut de altcineva. Năzuiam să simt nemijlocit sub propriile mele tălpi desculţe, mozaicul de sentimente, trăiri, dezamăgiri, extaze, furii, invidii, frustrări, şi – de ce nu? – chiar orgasme i n t e l e c t u a l e. Căci poetul este o notabilitate din elita socială. El este un membru activ al cetăţii. Care a coborât de veacuri bune din turnul de fildeş, care nu trăieşte sub un clopot de sticlă. În consecinţă, poetul, nici la feminin nu face excepţie.
Şi aşa, m-am pomenit în prezenţa a 75de titluri înşiruite în Cuprins. Mirat, de numărul poemelor, am fost. Dar nu din cale afară. Fiindcă, pe de altă parte, nu foarte de mult, o altă poetă orădeancă, ne-a desfătat cu 99 de sonete (tot impare, ca cititorul să le împlinească rotunjirea numărului…) Când muza îţi toarnă în vis fiorii ispitei…- cum scria un alt poet cu mai bine de şaizeci de ani în urmă – sorbi binecuvântarea-i şi-apoi încet, Ţi-aduci din nou aminte de lira de poet Şi inspirat de doruri, te adresezi iubitei. Care nu poate fi alta decât poezia. Spre ce altceva te poate îndrepta muza?!
Ei bine, titlurile poemelor Ioanei Dumitrăchescu exultă de iubire: Mi-ai trimis iubirea
Îţi doresc multă iubire, Adoraţi iubirea, Noapte de amor, Iubire poetică, Iubirea m-a întrebat, Dreptul de a iubi, Rime şi iubire, Cuvintele iubirii, Sonet de iubire, Iubire şi durere. Acestea sunt doar o parte a argumentelor care ar justifica înscrisul de poetă pe un soclu pe care a început să şi-l clădească odată cu prima trăire de dulce suferinţă aşternută pe hârtie.
Disponibilitatea generozităţii sentimentale a poetei transpare şi din alte versuri. „Sunt un suflet inocent, venit să vă lumineze”(Inexistenţă); „Viaţa e o victorie doar pentru cei care ştiu ce înseamnă a visa!”(Război cu sufletul); „Fericirea mea e scrisul…(din poezia cu acelaşi nume); „Sunt o profesoară şi vă învăţ ce-nseamnă a ierta!”(Viaţa e o şcoală); „Nimeni nu va reuşi să despartă ce-am unit!”(FC Bihor); „Mergi înainte, spre o lume cu mii şi mii de poveşti!” (Copilul din mine).
Iată cel mai frumos vers scris de poeta Ioana Dumitrăchescu şi dedicat unei alte valoroase poete, cu care avem privilegiul de a fi contemporani: „Eşti un vis din care doar cei răi se mai trezesc!” din poezia UNEI PRIETENE (Alexandrina Chelu)
Într-o manieră – descrisă ca stil direct, brut, într-o prefaţă analitică ce dovedeşte nu doar condei, ci şi probitate critică, semnată Alexandrina Chelu – metaforele Ioanei Dumitrăchescu, chiar dacă nu abundă, nu lipsesc. Câteva exemple, alese aleatoriu: o rouă de lacrimi(Ecou de toamnă); te-ascund într-o ispită (Mi-ai trimis iubirea); întunericul de dor(Noapte de amor); petale de parfum (Cenuşa din vis); mă cerţi cu a ta tăcere(Tăcere); vremea e mofturoasă(2012); ne vom revedea în gând (Fără tine, tată drag); mormântul idealului meu (Îngerul care m-a salvat).
S-ar putea ca unii din cei care lecturează, în loc să citească pur şi simplu(!), poemele din volumul de faţă, mai mult cu raţiunea şi mai puţin cu inima (deşi inima are şi ea raţiunile ei, incomprehensibile de cele mai multe ori!), să (îşi!), dorească mai multă configurare prozodică…Revin la ce am afirmat mai sus: nu de puţine ori o critică literară din cale afară de severă, a fost infirmată de realitate!
Noi, cei trecuţi prin toate anotimpurile vieţii, noi cei care am iubit limba („La început a fost Cuvântul…), fără de care nu există cultură, iar fără cultură nu am fi avut istorie (prima Carte a Neamului). Fără istorie nu există popor! Noi, privind în sus la voi, suntem mândri de ce-am sădit şi am cultivat în sufletele voastre. Căci astăzi aveţi cu ce vă război!
Dr. Lucian Munteanu
Oradea, vineri 3 februarie, 2012