I Naşterea
Azi m-am născut.
Mămica mea cea frumoasă şi drăguţă s-a gândit că e timpul să mă dea afară din burtică. Deşi a fost atât de frumos acolo şi cald. Îmi vine să o pup. Dar eu în schimb plâng.
Un urlet puternic şi asistenta mă duce la incubator.
Nu îmi place lucrul ăsta. Vreau un loc unde să fiu îngrijit bine şi să pot să stau şi eu liniştit. Mămica mea e tare slăbită. Deşi nu pot să îi vorbesc, încă… vreau să ştie că o iubesc din tot sufletul meu.
Ieri eram în paradis, îmi luam rămas bun de la îngeraşii de acolo şi le promiteam că am să fiu cel mai bun om din lume.
Voi ajuta oamenii să se regăsească, voi fi un foarte bun psiholog. Asta e ce îmi doresc de la viaţa asta care mi-a fost oferită acum.
Îngeraşii m-au îmbrăţişat şi mi-au zis:
- De ce vrei să pleci acolo jos? Mai stai puţin! Poate vom găsi un corp mai bun pentru tine.
- Nu… plec acum. Divinitatea mi-a dat o şansă şi nu pot să o refuz.
- Şi dacă vei suferi acolo pe Pământ?
- Dacă voi suferi, am să îmi amintesc de ce am venit pe Pământ. Trebuie să plătesc faptele bune şi faptele rele.
- Dumnezeu să fie cu tine!
Erau trişti fiindcă plecam dar mi-au promis că vor avea grijă de mine. Deci eu am doi îngeri de pază. Sunt chiar norocos.
Când mi-am luat acest trup, m-am tot gândit ce să fiu. Fetiţa sau băiat. Am văzut că mami şi tati îşi doresc foarte mult un băieţel. Şi iată-mă!
În această primă zi de naştere, nu prea am altă ocupaţie, decât să dorm. Mănânc şi dorm. Iar când dorm sunt cu îngerii în astral.
Asistenta asta care îmi dă târcoale mă cam enervează. Eu sunt foarte firav şi nu suport să mă prindă cineva aşa de trupul meu preţios. E o abatere la trup! Cunosc prea bine legile statului şi cele Universale. În viaţa trecută am fost avocat.
Mama se apropie de mine. O văd cam slăbită dar tare frumoasă. Arată ca şi o păpuşă din librării.
- Copilaşul mamii, dormi?
Păcat că nu îi pot răspunde. Nici măcar un surâs mic nu pot, pentru că e prea devreme. Abia azi am ieşit afară din mama mea. Ce să fac? Astea sunt legile creşterii! Dar lasă mamă, peste un an, te voi îmbrăţişa şi îţi voi spune pe nume: mamă!
- Ce frumos copil am. Şi e chiar băiat precum mi-am dorit şi eu şi tatăl tău. Nu înţeleg unde e acum, ar trebui să fie aici şi să fie fericit că ai venit pe lume. În schimb el, umbla brambura. Nu am putere nici să formez numărul lui de telefon. Of, sunt atât de ame…
Mamă?! Mamă?!
A leşinat!
Nicio asistenta nu e prin preajmă iar eu sunt mult prea micuţ ca să pot interveni. Săraca mea mămicuţa. Sunt îngrijorat. Să nu aibă ceva boala şi din cauza asta, are ieşirile astea. Unde or fi blestematele astea de asistente?!
Mi-e frică să nu păţească ceva mămica mea cea dragă. O iubesc atât de mult!
Acum se apropie o asistentă care încearcă să o facă să îşi revină. Îi dă două palmi peste faţă şi o stropeşte cu apă. Urâtă metodă de a trezi pe cineva care nu e conştient!
- V-aţi mai revenit?
- Puţin aşa…
- Haideţi să vă întindeţi în pat.
- Mai vreau să stau cu micuţul meu, vă rog.
- Nu se poate! O să îl vedeţi când îl veţi alăpta.
- Atunci, puteţi să formaţi un număr de telefon, dacă vă rog? Nu mă simt în stare să fac nici măcar atât.
- Sigur că da. Cu cine vreţi să vorbesc?
- Cu… soţul meu.
- Şi ce să îi spun?
- Că am născut şi că nu mă simt bine deloc.
Asistenta a făcut întocmai cum a zis mami. Însă nu ştiu ce efect ar putea avea. Din câte ştiu, taţii trebuie să fie prezenţi în maternitate când proaspetele mămici nasc. Al meu nu a fost…
- Bună ziua, sunt o asistentă de la maternitate. V-am sunat ca să vă spun, că soţia dumneavoastră a născut şi că nu se simte bine deloc. Dar nici nu puteţi să veniţi aici? Am înţeles. Îmi pare rău atunci…
Deci… tata nu vrea să mă vadă… cel mai trist moment al vieţii mele.
- Ce a zis?
- Îmi pare rău să vă dezamăgesc. Soţul dumneavoastră era cam băut şi abia dacă a putut să spună câteva cuvinte. A zis că nu vine decât mâine să vă vadă. Haideţi în salon.
Pe mami mea a apucat-o plânsul. Ce gunoi de tată am! Îmi pare rău, ştiu că nu am dreptul să judec pe alţii până nu îi cunosc dar cum poate asta să mai fie numit tată? Nici măcar nu îi pasă de mama, ce să mai zic de mine!
Nici nu vreau să îl văd vreodată în faţa ochilor! Mi-e jenă de astfel de oameni!
Încerc să adorm dar nu reuşesc prea bine, cum adorm puţin, cum îmi amintesc de mami care a leşinat lângă mine. Ce o fi păţit? Cum se simte? Şi nu pot să merg de aici fiindcă sunt prea mic. Firar să fie!
A veni noaptea acum şi voi dormi. Noapte bună tuturor copiilor care s-au născut azi alături de mine şi vise cu îngeraşi.
Să sperăm că mâine va fi o zi mai bună!
Te iubesc mami!
“Când zorii zilei va chema dragostea mea,
Mamă dragă, niciodată nu te voi uita
M-ai născut, aşa plăpând eram în burtica ta
Şi în chinuri mari plângeai când eu nu puteam ieşi
Râuri mari de lacrimi străvezii
Îţi inundau faţa şi nu ştiai ce să mai spui
Însă tata nu era şi am rămas eu în locul lui
Mai mult plângeai pentru el şi pentru mine te bucurai
Îţi mulţumesc că m-ai născut, cu atâta dragoste,
Cât poţi să îmi dai!”
