Daca ar fi sa plec vreodata, sa imi gasesc iubirea curata, mi-as ruga toti ingerasii, sa te pazeasca si sa iti dea fericirea Divina! Caci tu esti fericirea mea si fericirea mea e suprema! Nu are nevoie de cuvinte, nu are nevoie de vorbe. E exact asa cum a fost in vara trecuta cand doar ne priveam si ne intelegeam din priviri. Cand la nunta lui varu meu, am dansat ca nebunii si nu ne pasa de nimeni! Eram doar tu si eu! Eu si tu! Eram eu fericirea ta si acum cand nu te mai am si nu te mai simt, stii cum sunt? ca un copil ratacit de mama, ca o frunza care toamna se vestejeste si cade asa ingalbenita, chiar daca nu ar vrea sa cada.
Vreau sa stii ca iubirea mea e adevarata si ca sufletul meu mereu va cauta sufletul tau. Oriunde ai pleca, iubirea mea…te voi cauta si am sa iti amintesc ca in viata nu gasesti decat o singura data iubirea adevarata. Eu iti doresc sa fii mereu asa cum eu te-am cunoscut, asa cum eu te-am iubit si te-am pretuit. Iar daca alta fata va avea iubirea ta, ii doresc sa fie la fel de fericita cum am fost eu, in aceea saptamana cand credeam ca am atins raiul pe Pamant. Aveam semne, pui micut, mai tii minte? Cum imi spuneai: te iubesc viata mea! Cuvintele astea imi rasuna in urechi mereu si nu mai vor sa iasa de acolo. Sunt o egoista, fiindca te iubesc, sunt o egoista, fiindca te vreau doar al meu, dar cum viata e o curva (scuze limbajul) trebuie sa ma multumesc cu aceasta pierdere care doare tare.
Doare pana la infinit si inapoi, dar vorba ta: “doar tu vei fi tot ce pe lume voi iubi” acum se potriveste cu mine, cu mine scumpul meu, adoratul meu.Ma simt ca si o printesa, care nu e lasata sa isi traiasca povestea de dragoste, dar stii ca in basme totul se termina cu bine, iar in viata nu… foarte trist, iubitul meu (si iarta-ma ca inca iti zic asa, dar nu ma pot obisnui sa iti spun altfel)…pt mine tot iubitul meu ai ramas, si vei ramane pana la sfarsit. Stii, iubiri mai pot sa vina, dar niciuna nu va inlocui prima dragoste. NICIUNA! Nimeni nu poate uita prima iubire si pentru mine ai fost prima iubire.Tu ai fost primul in toate. Primul in “facutul dragostei”, primul in dezamagire, primul in fericire. Daca acum mi-ai vedea lacrimile cum imi curg si cat regret am in suflet…
Daca ai vedea cat poate sa iubeasca o femeie, te-ai speria sau ai incerca sa fii la fel. Ma doare ca nu lupti, ma doare ca eu lupt si lupt in zadar, dar atata timp cat iubirea asta va ramane vie in sufletul si mintea mea, am sa lupt si nu am sa te las sa pleci. Desi as vrea sa te las sa iti iei zborul, sa ma uiti, si sa fii fericit iar eu sa te uit dar nu am sa fiu fericita cum am fost cu tine. Fericirea vine doar odata in viata si crede-ma, nu se mai repeta! Chiar si tu te chinui sa pari fericit cu alta, iti desenezi un zambet pe fatza si iti impui sa iubesti pe alta, si sa ma scoti pe mine din suflet dar nu reusesti si te chinuie acest gand. De ce noi? Mai stii?? Noi suntem unul pentru altul! Si pentru asta ne chinuim atat si vom suferi o viata daca nu punem piciorul in prag.
Te rog citeste tot si nu clipi. Zambeste. Nu te opri! Caci din toata iubirea noastra va ramane un roman pe care il voi scoate. Si unde vei putea citi toate sentimentele mele si regretele si poate atunci ma vei crede cata iubire simt pentru tine. E ora 02 noaptea si eu ce fac? Iti scriu scrioare. Cat de demodat pare! Dar mie imi rade sufletul cand ma gandesc ca o vei citi si ochii tai vor urmari aceste cuvinte scrise de mine. Iar tu te vei ridica de la masa si iti vei aminti de o goanga, care in saracia ei, chiar te iubeste si iti vei aminti de acele vremuri cand nu mai conta altceva decat NOI! Cand o infruntai pe mama ta si ii inchideai telefonul in nas, fiindca ma jignea, cand ma aparai in fatza tuturor, cand m-ai luat de mana si m-ai dus la Catedrala si mi-ai zis: “iti jur aici, in fatza Catedralei, ca am sa te iubesc doar pe tine pentru totdeauna”.
Cand mi-ai scris pe telefon, cand trenul gonea de nebun intre Bucuresti si Ploiesti: “tu esti tot ce am mai scump pe lume”. Iar acum inchizi ochii si iti amintesti ce ti-am scris. Si iti dai seama ca banii si atractia sexuala sunt un nimic in fatza aceste iubiri imense. Vara trecuta. Da, vara trecuta. Cand cladeam si noi castele de nisip,dar acum am ramas doar eu si lacrimile mele care ard, si ploaia care cade peste inima mea. Stiu ce faci, aproape iti vine sa plangi, aproape regreti, dar ceva te impinge inapoi si spui: “eh, baliverne, nu e adevarat! o iubesc dar nu e sa fie! E cu capul asta, clar!” si eu iti zambesc, si te mangai usor pe par, si te sarut incet si suav si iti spun: pe maine printul meu!
Ai fost si vei ramane mereu al meu, caci sufletul tau imi apartine! chiar daca alta are trupul tau! Nu e decat un trup care intr-o zi va rugini si va imbatrani. Dar sufletul, va ramane vesnic tanar! Nu va pieri niciodata! Deci pe maine, dragostea mea! Fii Binecuvantat!
