Vreau sa pun aici primele pagini dintr-o viitoare carte a mea. Se numeste “De la 6 la 20 de ani” si as vrea opini si comentarii in legatura cu romanul meu. Inca ma gandesc la continuare si la cum va fi dar as vrea sa stiu daca va place si daca as avea succes cu acest roman. Va pup si sper sa cititi pana la capat!
Stau intins in pat si ma uit la stele. Sunt doar un baietel de sase ani si totusi pentru mine e tare mare lumea asta. Chiar! Nu credeti ca noi copii avem o imaginatie prea mare? Habar nu am! Mama zice ca sunt prostut si ca trebuie sa merg la gradinita. Ce mare porcarie! Ce sa fac acolo? Sunt impreuna cu cativa copii care stau toata ziua si canta sau recita poezii si cam atat. Sa nu mai zic, ca trebuie si sa dormim de amiaza. Nu mai suport! Mama iar bate la usa.
- Andrei, trezeste-te puisor, trebuie sa mergi la gradinita.
Hmm, parca ziceam ca ma uit la stele si mama ma ia cu trezitul. Nu vede ca nici macar nu a rasarit soarele? A da, e iarna si de obicei se face ziua mai tarziu. E ora 5 dimineata, mama!
- Hai ca ma trezesc, sa iti fac pe plac.
Ma duc buimacit de somn la oglinda si cand sa ma privesc, primesc un soc. In oglinda imi rade un barbat inalt, cu zambetul frumos, maini lungi, picioare puternice si parul ravasit.
Help! Asta nu sunt eu! Ajutor, ajutor!
Acum ce ii zic la mama? Cum am crescut asa deodata?
Insa ea nu m-ai asteapta si da sa intre in camera. Eu pun fotoliul in fata usii. Doar sunt puternic acum, ce mai?!
- Andrei, daca nu iesi in secunda asta din camera, vei fi pedepsit!
Parca de pedeapsa imi arde mie acuma. Oare cand am putut sa cresc asa de repede? O fi de la Coca Cola? Mi-a zis mama sa nu mai beau pentru ca e chimic. N-am crezut-o si acum ma simt ca un pui de avicola. Nu se poate!
Ce ma fac? Mama nu ma poate vedea asa. Ar avea un soc. Pana la urma ies incet din camera. O privesc
- Ce gradinita mama?
- Am zis eu gradinita? Trebuie sa mergi la facultate, nataraule!
- Facultate la sase ani?
- Nu, facultate la douazeci de ani
In acel moment am privit-o mai bine. Chiar si mama e foarte schimbata. Nu ma mai priveste chipul acela fermecator si dulce. E imbatranita.
Dumnezeule! Cand au trecut atatia ani peste mine? Stai sa socotesc, mama a zis ca am douazeci de ani, si eu stiu ca am sase, deci au trecut…off am uitat ca nu stiu sa socotesc. Cine ma poate ajuta? Incerc sa fac un calcul, iau o foaie de hartie si incep sa notez,:
20-6= ?
Dar stai…tocmai mi-am amintit ca am un calculator de buzunar pe birou pe undeva. Il iau si calculez repede. Intr-o secunda aflu tot misterul. Au trecut paisprezece ani. Wow!
Inca un wow! Caci nu imi vine sa cred!
Mama vine la mine inca odata. Vad ca se misca cam greu. Nu o intreb ce are. Mi-e jena. Un baiat de sase ani nu ar trebui sa puna asemenea intrebarii unei femei. E totusi mama.
- Vino la masa!
- Ce este de mancare?
- Ti-am facut oua prajite si o cana de lapte.
Lapte! Da…cam de vreo cinci ani n-am mai baut lapte bun de la sanii….Dumnezeule! Sa nu auda cumva la ce ma gandesc. Ce pot avea in cap? La sase ani trebuie sa ma gandesc doar la masinute. Nu la altceva.
- Mama, unde mi-ai pus masinutele?
- Ce vrei sa faci cu ele?
- Pai sa ma joc si eu!
- Te-ai ticnit, ce ai? Cum sa te joci? Intarzii la facultate. Haide sa mananci
Am mers in bucatarie, nu inainte de a-mi face treburile si a ma spala pe maini si ochi. Asa m-a invatat ea.
Vad totusi ca am o chestie mare pe unde vine treaba mica. Off la naiba! Ieri parca era mai mica. Ma chinuiesc sa ma inchei la pantaloni. Nu prea reusesc dar totusi imi e rusine sa o chem pe mama sa ma ajute. Observ totusi ca am mai crescut si eu.
- O mai chinui pe Alina?
Ma intreaba mama banuitoare.
Cine o fi Alina? Trebuie sa aflu neaparat.
- Daca as stii despre cine vorbesti, as stii si daca o mai chinui sau nu
- Nu vorbi asa! Copile, ce ai patit?
Aha, deci recunoaste ca sunt copil! Inseamna ca nu e mintea mea nebuna! Sunt doar un copil, am sase ani, doar ca trupul a luat-o razna si m-a transformat in barbat inainte de vreme. Cu ce sunt eu de vina? Nu inteleg.
- Nu am patit nimic, doar ca acum vad ca trebuie sa merg la facultate si habar nu am cu ce se ocupa chestia asta. Eu abia daca stiu sa numar ratele din cartea de la gradinita.
- Andrei, consider ca nu ai zis chestia asta. Daca m-ai faci misto de mine, nu mai avem ce discuta!
Dupa ce m-am chinuit sa termin de mancat, (totusi pentru un copil de sase ani nu e deloc usor sa termine in timp record de mancat doua oua prajite) m-am dus sa ma spal pe dinti, cum fac de obicei. Observ ca nu mai e periuta de dinti pe care o foloseam mereu. Asta noua e mai lunga si mai mare. Ce enervant!
Mi-am luat inima in dinti si am mers sa verific geanta pe care zice mama ca o folosesc la facultate. Ma uit in ea si ce vad? Trei caiete cu un scris infect. Precis nu sunt caietele mele, eu nici macar nu stiu sa scriu!
- Mama, a cui sunt caietele astea?
- Copile! Iar incepi sa ma enervezi? Sunt ale tale! Hai, termina cu prostiile si du-te la facultate ca intarzii la seminar.
Seminar? Ala cu ce se mai mananca? Ma intreb eu si raman tot cu intrebarea caci raspunsul nu a venit inca in vizita.
- Bine, hai ca merg. Totusi ca o ultima intrebare, ce facultate fac?
- Facultatea de limba si literatura romana. Multumit?
Limba romana? Pai cum? Daca nici macar nu stiu alfabetul?!
Merg incet incet spre usa si mai fac un pas in spate. Nu vreau nicicum sa inaintez. Ma tot gandesc cum am sa fac sa imi amintesc de tot ce am acum. Viata mea nu e asta. Dintrodata, ma trezesc ca am douazeci de ani, ca sunt la o facultate de limba romana si ca, chinuiesc o fata pe nume Alina. Ce bizar! Cobor jos pe scari, se pare ca liftul nu a fost inventat nici de data asta.
La cele patru etaje, as auzi eu mirat, vecinii care probabil s-au obisnuit sa tot urce si sa coboare scarile astea blestemate. Mie mi-au ajuns sase ani, pardon, douazeci. Poate lor le convine asta, o viata sa tot urce si sa coboare pe scari. Ma apropii incet de usa de la intrare. Cine stie unde ma va duce viata dupa ce voi inchide aceasta usa.
Si totusi, am inchis-o!
